Îmi pare rău o, Tată, de timpul meu pierdut,
De alergarea-mi oarbă, de lucrul nefăcut,
Îmi pare rău de ruga ce n-am ştiut să spun,
De slaba mea veghere, în drumul meu nebun,

Îmi pare rău de viaţa, ce a trecut uşor,
De oameni, flori şi păsări, de tot ce-i pieritor,
Îmi pare rău o, Doamne, de necredinţa mea,
Revarsă-Ţi bunătatea şi schimbă-mi inima,

Îmi pare rău c-adesea, uit prea uşor ce sunt,
Că-s doar o adiere, un bulgăr de pământ
Şi las să treacă clipa, doar eu şi „timpul meu”,
Uitând că Tu eşti Doamne Stăpân şi Dumnezeu,

Îmi pare rău de gândul, ce nu a fost curat,
De pasul nestatornic, de mersul tremurat,
Îmi pare rău de vremea în care am ales,
Să fac doar a mea voie, regretul îmi dă ghes,

Îndemn la pocăinţă... ajuns un biet porcar,
Mă-ntorc acasă Tată, primeşte-mă Tu iar,
Revarsă har şi pace, în duhul meu spăşit
Şi dă-mi o haină nouă, sunt fiul Tău iubit,

Ascult un glas din ceruri, ce-mi spune desluşit:
”De mult te-aştept copile, îţi zic: Bine-ai venit!
Ai rătăcit în lume, dar nu-i încă târziu,
Să te întorci acasă, eşti încă al Meu fiu!”

Îmi pare rău o, Tată, am fost un rătăcit
Şi recunosc c-adesea eu am optat greşit,
Azi vin cu pocăinţă, Îţi dau viaţa mea
Şi harul Tău să-mi fie, un far, de-a pururea!

05/05/12, Barcelona- Lucica Boltasu